În ziua în care ne pierdem mama, pierdem o parte din sufletul nostru

Indiferent dacă este în mod neașteptat sau previzibil, moartea unei persoane dragi poate fi sfâșietoare, mai ales atunci când vine vorba de cineva atât de prețios în viața tuturor, precum mama noastră. De fapt, doliu parental este unul dintre cele mai dificile teste cu care se pot confrunta copiii. Bătrânețea, boala sau asprimea vieții sunt de obicei implicate; sunt pur și simplu factori asupra cărora nu avem control. În fața durerii, trebuie să fim hotărâți să acceptăm că atunci când ne pierdem mama, pierdem și o parte din sufletul nostru.

Pentru a ne ușura problemele, pentru a le asculta sau pur și simplu pentru a ne liniști cu prezența lor, mama este cu adevărat confidentul etern al vieții noastre, capabil să fie un adevărat balsam pentru inimă. Combinând înțelepciunea și bunăvoința, el știe exact ce nu este în regulă și, fără să spună un cuvânt, găsește întotdeauna o cale de a ne mângâia.

Pe lângă rolul său educațional, el este mai presus de toate prietenul nostru, consilierul și vocea rațiunii pentru copiii săi; pentru că, indiferent de vârsta noastră, suntem și vom fi întotdeauna copiii ei, aceia pentru care nu va ezita niciodată să se sacrifice, deseori în detrimentul propriei sale stări de bine. Așa își marchează prezența în viața noastră de zi cu zi, într-un mod de neșters și imuabil, pentru a ne reaminti că nu suntem niciodată singuri, chiar și după moartea ei.

Odată cu anunțul veștii cumplite, se va părea că lumea s-a prăbușit asupra noastră și va fi normal ca, după ceva timp, să ne ridicăm capul pentru a găsi un stâlp solid, o prezență liniștitoare, o iubire la fel de puternică ca cea a mamei noastre. Din păcate, aceasta este o căutare dificilă, deoarece, evident, nimeni nu poate înlocui prezența unei mame; cu toate acestea, viața continuă și trebuie să învățăm să trăim fără ea, să facem ce putem și să avem în vedere că absența sa fizică nu este un motiv de predare, dimpotrivă: pentru persoana care suferă, este necesar să știm cum să-și reconstituie propria identitate afectiv.

Nu uităm niciodată moartea unei persoane dragi, ci ne obișnuim cu ea. După amețeala din primele zile, de aici începe adevărata muncă asupra ta. Un test implementat de viață, pentru a învăța cum să te ridici fără ajutorul unei mame care a fost mereu acolo, o mamă care, dacă ar fi prezentă, ar putea atenua suferința asociată acestui moment dificil. Încetul cu încetul și înarmați cu forță și curaj, trebuie, așadar, să acceptăm jelirea care, în ciuda suferinței cumplite care o însoțește, este un pas esențial înainte. Nu trebuie să uităm că, pe lângă pierderea unei persoane dragi, durerea se confruntă și cu o nouă realitate: cea a propriei noastre mortalități. Pe măsură ce pierdem ceea ce considerăm etern, suntem mai conștienți că viața fiecăruia are un sfârșit și că se poate întâmpla în orice moment.