Aflati diverse noutati

Să știți că bebelușii nu se pupă și nu se mângâie pe mânuțe, pentru că le bagă în gură!

Cam oriunde apar cu cel puțin un copil, cineva se minunează: că sunt frumoși,’destepti, drăgălași. Precis ați pățit. Da, știu, toți copiii sunt așa. Dar asta nu-i o scuză.

Ieri, într-o cafenea. Victor, la pieptul meu, zâmbea. E un copil tare vesel, râde și numai să te uiți la el. Chelnerița, simpatică și ea. Am ajuns la povești de “și câte kilograme are”, “am și eu o nepoată care”, de știu și kilogramele, și istoricul medical al nepoatei. Nicio problemă, până când a simțit nevoia să îl atingă pe bebeluș pe mână stângă.

N-a fost un capăt de țara, nu s-a întâmplat nimic.
Sau?

O fi fost proaspăt spălată pe mâini? N-ai cum să nu te întrebi asta.

Ea umblă cu multe lucruri pe care le ating mulți oameni, inclusiv pe care pun gura aceștia. De exemplu, căni. Pe care ajunge salivă. Mulți microbi trăiesc în salivă. Cei mai mulți, credeți-mă pe cuvânt. A fost prima lecție din anul întâi, de la biochimie. Mai atentă decât atunci nu aș fi putut să fiu.

Umblă cu bani.

BANI.

Și mă pot opri cu sursele de microbi de pe mâinile ei, cred că v-am convins.

Nu e ok.

Bebelușii, după ce descoperă că au mânuțe atașate de ei, zici că primesc superofertă la lins pumnii, cum ar veni.

Să iei un bebeluș de mână e ca și când l-ai pune să lingă tot ce ai atins înainte de el.

Să pupi un bebeluș pe mână e ca și când l-ai scuipa în gură.

Adică, e destul de simplu să avem grijă un pic.

Ei chiar se pot îmbolnăvi. Nu e o legendă din bătrâni.

Știu că sunt drăgălași. Știu că intențiile sunt cele mai bune. Știu că nu îi putem ține sub un glob de cristal. O, dar nici nu intenționam! Să nu uităm că eram într-un loc foarte public cu un bebeluș de 3 luni. Dar asta nu înseamnă că lingem de pe jos, că ne scuipam între noi, că ne batem joc de doamna Igienă.

Putem să îi pupăm pe hăinuțe. Pe obraz. Nu, cel mai bine: nu îi pupăm deloc. (A pățit și Cristina Oțel și s-a cam enervat) Așa cum nu pupăm oameni necunoscuți pe stradă, nu îi atingem pe mâini, pe cap, pe nicăieri, și bebelușii sunt OAMENI, chiar dacă mai mici.

Ai ajuns la sfârșitul postării! Poate te interesează și următoarele recomandări! ♥

Categories: